Dileme şi nedumeriri cotidiene sau de veghe în lumea de azi (VIII)

MOTTO: “A trăi fără un ideal, înseamnă că tu, omule, ai decăzut în lumea vegetală.” (Victor Duță)

• Sunt de părere că oamenii ce nu au dileme și nedumeriri se consideră a fi întru totul egali celorlalți muritori. Cei cultivați, au citit cugetarea lui Voltaire (1694-1778, un fost ilustru, filozof francez): “Fiecare om, în străfundul inimii, are dreptul să se considere întru totul egal celorlalți muritori.”

• “Cârcotașii mei” mă contestă, cred eu, și pentru că “nu cunosc puterea, sensul cuvintelor”, expresiilor pe care eu le folosesc. Potrivit lui Confucius, “maestrul gândirii chineze” din secolul al VI-lea, ce continuă și azi să influențeze filozofia și educatorii, este “imposibil să cunoști oamenii, fără a cunoaște puterea cuvintelor”. Puterea cuvintelor înseamnă factura lor polisemantică prin care omul se exprimă! Deci, cuvintele au puterea de a creiona prin ele complexitatea ființei omenești.

• În niciun fel, n-aș dori ca dilemele și nedumeririle mele să fie considerate sfaturi pentru semeni, chiar dacă, așa cum spunea moralistul francez din secolul al XVII-lea, la Rochefoucauld) “nimic nu dăm cu atâta dărnicie ca sfaturile noastre”. Euripide, dramaturgul antic grec, spunea că “toți ne pricepem să dăm sfaturi, dar când greșim noi înșine, nu băgăm de seamă.” Așadar, să ne ferim de sfătuitori, precum se spunea pe vremuri: să te ferești de grecii care fac daruri. Desigur, o aluzie subtilă la celebrul “cal troian” din opera lui Homer.

• În ultimă instanță, cugetările mele mă exprimă întrutotul cu fidelitate, așa cum spunea “cel mai înțelept dintre înțelepți”, Solomon. El a rămas în istoria posterității prin cărțile și pildele scrise. Cele mai importante scrieri “Ecleziastul”, “Proverbele și pildele lui Solomon” și “Cântarea cântărilor” din “Vechiul Testament3.

• Legenda “Lampa lui Diogene” s-ar potrivit și azi unor situații sau neoameni din România. Legenda spune că filozoful umbla în plină zi pe străzile Atenei, cu o lampă aprinsă. La întrebarea: “de ce face acest lucru?”, Diogene a răspuns – “Caut un om!” Filozoful căuta omul moral, cel care, prin virtuțile sale, merită denumirea de om. În cazul României, cu “Lampa lui Diogene” putem căuta un candidat la președinția țării în care să avem încrederea că ne va reprezenta cu cinste între țările lumii. În această perioadă, alegătorii umblă cu această lampă! Sper să găsească ce caută. Până acum, cred că nu au găsit personalitatea dorită! Doresc să nu se stingă “lampa”, până când nu se află “căutatul”.

•Printre puținele lucruri pe care nu aș dori să mi se întâmple cu ceea ce eu scriu, este ce spune un proverb arab: “Prietenia celor mari, jurământul femeii și soarele de iarnă, durează puțin”.

• Nu mă afectează cei care mă judecă, este dreptul lor s-o facă, cu condiția de-a fi sinceri. Înțeleptul Victor Duță zice că “Dumnezeu te va judeca după moarte pentru faptele tale. Pe pământ ești supusul judecății oamenilor”. Întotdeauna am fost de principiul că un om trebuie judecat în timpul vieții pentru a ști și el care-i locul său între semeni și pentru a nu-și face deșarte iluziile despre sine. Judecățile post-mortem, lui nu-i mai folosesc la nimic. În schimb, ele sunt lung prilej de “gâlceavă” între urmași ce consideră că lăudându-te, nu le rămâne și lor loc pe “podiumul” valorilor din țară!

• Oamenilor fără dileme și nedumeriri li potrivește textul: “Dintre toate, cel mai bun lucru este măsura”. Această reflecție/maximă, a fost scriseă pe frontispiciul templului de la Delphi, cu 500 de ani în urmă. Așa gândesc și azi semenii care, spre a nu suferi, nu-și fac probleme, făcând totul foarte calculat, ce nu le generează nici dileme, nici nedumeriri. Ei spun că în felul acesta știu ce fac și nu au nevoie să-și mai pună probleme. În operele autorului antic grec Homer, această cugetare este un laitmotiv. Și în literature noastră, acest principiu este des întâlnit. Spre exemplu, Vitoria Lipan, eroina din romanul “Baltagul”, de Mihail Sadoveanu. Înainte de a face ceva, ea cumpănește și apoi acționează. Înainte de-a porni împreună cu fiul ei, Gheorghiță, în căutarea soțului ei, Nechifor Lipan, pune în ordine totală gospodăria, iar pe fiica ei, Minodora, o duce la mănăstire. Pe drumurile de munte ce le străbate, poposește pe la hanuri pentru a afla informații despre soțul ei. Vitoria Lipan, această Penelopă românească, cumpănește tot ce i se spune, nu crede nimic până când nu se convinge pe cont propriu. Singură, îi va descoperi pe cei 2 ucigași ai soțului ei – Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Eu am asemănat-o întotdeauna pe Vitoria Lipan cu Penelopa, soția lui Ulise din “Odiseea” lui Homer. Ambele întruchipează la modul superlativ femeia fidelă soțului ce nu s-a întors din locurile unde s-a dus – Ulise, în Războiul Troian, care, deși s-a încheiat, el nu a venit încă la familie. Nechifor Lipan s-a dus la Dorna să vândă și să cumpere oi, dar, deși timpul cuvenit pentru a se întoarce a trecut, el nu a făcut-o. Ambele eroine sunt, totodată, și încrezătoare în puterea soților, în dragostea ce ei le-o poartă.

• Mulți cetățeni, pentru a scăpa de dileme și nedumeriri care le “alterează” viața, devin machiavelici. A fi machiavelic înseamnă a nu avea nici un scrupul în alegerea mijloacelor pentru atingerea unui scop. A nu avea scrupule, înseamnă a nu ține cont de nici un principiu considerat moral în atingerea unui țel. Expresia “machiavelism” provine de la Niccolo Machiavelli (1469-1527), un om politic, istoric și ideolog din perioada Renașterii italiene. În cartea sa, “Principele” (1515), își expune teoria sa numită “scopul scuză mijloacele”. Expresia este o dovadă a cinismului și a lipsei de moralitate în viață și în politică. Decât să devii machiavelic, adică un om odios, mai bine unul cu dileme și nedumeriri.

• Oamenii care nu-și fac probleme în privința posibilităților de a rezolva fără pierderi problemele, n-au nici o îndoială asupra calităților pe care ei le au. Îndoiala de sine este considerată de criticul și istoricul literar George Călinescu, autorul celebrei “Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), drept “cea mai cumplită boală”.
• Consider că titlul cel mai potrivit pentru reflecțiile/meditațiile mele este “Dileme și nedumeriri cotidiene. De veghe în lumea de azi”. Titlul l-am avut ca model pe cel al celebrului roman “De veghe în lanul de secară”, al autorului american Jerome David Salinger.

• Am cunoscut contemporani care au făcut caz de unele nedumeriri ale sale, de parcă alții sunt vinovați și nu neputința lor. Pentru aceștia se potrivește de minune expresia “O furtună într-un pahar cu apă”. Această expresie a fost folosită întâia data de romancierul Honore de Balzac, autorul celebrei opere “Comedia umană”, ce însumează nu mai puțin de 100 de romane. Cel mai mare scriitor realist european al secolului XIX-lea, Balzac, povestește în “Preotul din Tours” că așa a caracterizat Montesquieu tulburările din mica republică San Marino, “o furtună într-un pahar cu apă”. Expresia semnifică “O zarvă foarte mare, creată pentru un lucru de importanță minoră”. Montesquieu (1689-1755) a fost un scriitor francez al cărei operă principală este “Scrisori persane”. Ilustrul reprezentant al Iluminismului francez, el a susținut teoria “separației puterilor în stat”. A fost nu numai scriitor, ci și filozof, sociolog, avocat, enciclopedist și istoric. Volumul “Scrisori persone” cuprinde o colecție de scrisori, despre care se presupune că au fost concepute de călători în Persia și de prietenii acestora din Europa, în care sunt satirizate instituțiile franceze. Astfel, lucrarea îl ia în derâdere chiar și pe regele Ludovic al XV-lea, dar ironiza și religia și teoriile filozofului englez Thomas Hobbes.

• Oare de ce statul nostru este atât de generos cu mulți care nu lucrează, dar beneficiază de ajutor de la govern. Ei “taie frunze la câini” toată ziua, adică pierd timpul și umblă hai-hui?

• Care sunt în această perioadă principalele dileme și nedumeriri ale românilor? Ele sunt tot îngrijorări majore ce se amplifica pe zi ce trece. Enumerăm doar câteva, în mod aleatoriu: Oare cum se va încheia cumplitul război ce-l duce Rusia în Ucraina? Prețurile produselor pe piață vor crește tot în acest ritm galopant? Va interveni statul în a se micșora prețul unor medicamente absolut necesare tratării unor boli? Pot oamenii conta pe locul de muncă ce-l au actualmente, în condiția implicării tot mai masive în toate activitățile omenești a inteligenței artificiale? Vom plăti tot mai mult pentru situația în care vom fi nevoiți să ne internăm în spitale? Canicula în țara noastră continuă să atragă tot mai des codul roșu? Poluarea în marile orașe nu se va putea micșora întrucât ea diminuează consistent durata de viață a locuitorilor? După alegeri, ce noi taxe va stabili noul guvern pentru populație? De ce, cu toate eforturile diplomatice care spun guvernanții că le fac nu convingem că și noi trebuie să fim membri cu drepturi depline totale în spațiul Schengen? Dacă va câștiga Trump alegerile în Statele Unite ale Americii, vom mai beneficia noi de sprijinul american pe care l-am avut în perioada domniei lui Joe Biden! Când vom putea călători fără vize în America? De ce nu se face aproape nimic pentru a normaliza relațiile de bună vecinătate ale României cu Ungaria? Simpla vizită a lui Viktor Orban, primul ministru al acestei țări, nu este un pas pozitiv suficient! Ce-ar trebui făcut pentru a crește prestigiul României în lume? Ambasadorii țării noastre în Europa, ce fac în mod concret pentru aceasta, ori ei sunt acolo doar de formă? Cum își justifică activitatea? Românii se întreabă, de asemenea, ce fac, de fapt, în mod concret membrii noștri în Parlamentul European? Pe ei cine-i cheamă la raport? Va crește în țara noastră în continuare numărul șomerilor? Etc., etc.

• În aceste zile s-a publicat un clasament al celor mai valoroase/prestigioase Universități din lume. Spre totala mea surprindere, nu avem nici măcar o singură Universitate prezentă în acest clasament. Oare de ce? Avem o puzderie de Universități de stat și particulare în România, sunt ele la standardele cerute azi în lume pentru învățământul European? Eu cred că nu din diverse motive. Punctez doar câteva pe care eu le știu: la multe facultăți se intră fără concurs de admitere; pentru a nu se desființa anumite facultăți datorită faptului că nu au căutare, studenții prezenți sunt trecuți fără exigența necesară. Mai mult, și-n mediul universitar corupția de toate felurile este la ea acasă – se cumpără examenele, studentele, multe dintre ele, sunt hărțuite sexual de către dascăli ș.a.m.d. Corpul profesoral din facultăți și-a pierdut din prestigiu. O cauză, doctoratele, necesare pentru un universitar, se obțin ușor, iar fenomenul plagiatului nu-i o noutate. Măsurile luate până acum nu au dat rezultate. S-a dovedit că până și unii miniștri ai Învățământului au plagiat. Cum poate un astfel de ministru să stăvilească fenomenul? N-are cum, deoarece îi lipsește autoritatea științifică și morală! În nici o țară europeană n-au fost la conducerea Ministerului Educației Naționale atâția miniștri ca la noi. Numai în cei 7 ani cât am fost eu Inspector Școlar General al Sălajului, la minister s-au perindat vreo 5-6 miniștri. Și azi la conducerea școlii românești, doamna ministru Deca nu se bucură de favorabile aprecieri. Chiar și noile Regulamente școlare prevăzute pentru anul școlar 2024-2025 au atras deja numeroase contestații, întrucât unele măsuri preconizate sunt de a dreptul hilare. Spre exemplu, săli-carceră în școli pentru elevii indisciplinați, așa-zisul “Bulău” al școlii, evaluarea prin note de la 1 la 5 a profesorilor de către elevi la sfârșitul anului școlar etc., etc. Te mai miri atunci de ce școala românească de azi nu mai este căutată în rândul elevilor, iar pentru părinți școala este ceva de-a dreptul neglijabil!

prof. Octavian Guțu,
Șimleu Silvaniei